Aveam în plan să scriu un articol despre furie și câteva exerciții care ar putea să ne ajute să o cunoaștem mai bine, dar pe măsură ce scriam pare că am ajuns la alt subiect (introducerea aceasta este scrisă după cele de mai jos). Am observat în ultima vreme că există câte o săptămână, când pare că aproape toți clienții aduc o temă comună în psihoterapie sau eu tind să văd aspecte comune între ei – depinde de perspectivă :). În orice caz, acum mi-au venit în minte trei dintre acestea, pe care vreau să le împărtășesc aici. Cu siguranță ați dat nas în nas cu ele la un moment dat și v-au încurcat sau descurcat. Așa este natura lor, duală.
Prin urmare, iată cele trei aspecte sau observații care au rămas în/ cu mine de săptămâna trecută:
- EU ≠ o EMOȚIE sau stare emoțională. Câteodată, tindem să confundăm și în același timp, să reducem întreaga noastră persoană la o emoție. De exemplu, pentru că avem o perioadă când ne enervăm des, ajungem la concluzia că suntem doar furioși, deși cu siguranță în lumea noastră simțim și alte emoții. Este ca și cum ajungem să ne punem singuri o etichetă, de care apoi ne este foarte greu să mai scăpăm, devenind prizonierii stării noastre.
- Nici un aspect nu este ALB sau NEGRU pur. De fapt, majoritatea sunt nuanțe de gri-uri care pot da impresia de alb sau negru. Orice aspect al nostru poate avea atât părți negative, cât și pozitive. Hai să luăm confuzia. Faptul că suntem niște persoane confuze, ne împiedică să luăm decizii rapide, dar pe de altă parte ne protejează de riscuri sau de a comite greșeli. În psihoterapia pozitivă există termenul de positum, care tocmai acest principiu îl desemnează – capacitatea de a vedea dualitatea în orice aspect care ține de noi, tulburare psihică. traumă. Și aici avem de-a face tot cu o reducere a universului interior, care pierde din bogăția nuanțelor de gri în detrimentul unuia dintre capetele spectrului.
- Factorii declanșatori ≠ CAUZA. De cele mai multe ori se întâmplă cam așa: mă enervezi și mă înfurii când arunci șosetele pe jos, când văd că stai cu ochii doar în telefon și nu vorbești cu mine…tu ești de vină că îmi pierd cumpătul. Toate acele comportamente descrise mai sus (aruncatul șosetelor/ uitatul pe telefon) sunt doar factori declanșatori (triggeri) și nu cauza furiei noastre. Cauza nu ține de exterior, ci de propria noastră persoană. Este mai profundă decât factorii declanșatori și are de-a face cu ceva ce rezonează în noi când vedem acele comportamente. În exemplul dat mai sus, furia noastră ar putea veni din faptul că ne simțim lipsiți de importanță pentru celălalt (una dintre ipoteze). Atunci când le confundăm pe cele două ajungem la conflicte cu ceilalți, învinuiri și neasumare a responsabilității față de propriile emoții.
Citind cele trei observații de mai sus, îmi dau seama că în funcție de cum percepem lumea noastră și cât de atenți suntem față de ea, ne putem simți fie liberi, plin de resurse, în control, fie din contră încorsetați și neputincioși.
Leave a comment