Începând cu luna decembrie, până prin luna ianuarie se instalează o forfotă prin mediul înconjurător. Încep evaluările personale și setarea obiectivelor pentru anul următor! Sună destul de business ce am scris. La drept vorbind, majoritatea companiilor încep sesiunile de evaluare a performanței. Dar nu despre asta vreau să scriu acum. Revenind, anul acesta am observat că forfota s-a diferențiat în două curente. Primul curent este efervescent în a evalua cum s-au descurcat pe parcursul anului 2017 și își setează cu entuziasm obiectivele pentru anul 2018. Al doilea curent intră în opoziție cu primul: Este o prostie/ Nu are sens/ Este demodat/ Ce rost are, oricum nu mă țin de ele/ Nu este important!
Categorie: Dezvoltare Personală
Feminin sau masculin? Poate androgin?
Cum deja probabil știți, de anul trecut mă preocupă tema feminității și mai ales a dezvoltării acesteia din punct de vedere transgenerațional (adică de la străbunică, la bunică, la mamă, la fiică). În același timp există o bucățică în mine tare pasionată de cercetare, studii, știință – mai multe detalii aici. În ultimii ani, bucățica aceasta a fost tare tăcută, așezată într-un sertar pe undeva prin interiorul meu, cumva în așteptare – poate, poate vine se aliniază planete și o bagă și pe ea cineva în seamă. Și s-a întâmplat, în ultimele luni a ieșit și ea un pic la aer. Acest articol vine din această părticică din mine, într-un limbaj mai puțin științific, dar cu referințe pentru pasionați ;).
Nu m-ar mira să vă întrebați de ce este important să studiezi feminitatea sau să-i acorzi importanță? Din cauza presiunii. Cu toții dăm la un moment dat de probleme legate de gen. La nivel conștient sau nu, ne evaluăm și redefinim identitatea ca femeie sau bărbat și suntem supuși unor presiuni subtile să menținem anumite stereotipuri legate de gen (atitudini și comportamente), care în final devalorizează fiecare gen în parte și ne influențează negativ. Poate, ca și adulți nu o percepem foarte puternic, dar atunci când devenim părinți încep să iasă din noi tot felul de stereotipuri care țin de identitatea de gen. Cel mai frecvent este cel legat de plâns: Nu mai plânge, băieții nu plâng sau Așa sunt fetele, plâng mult. Mai cresc copiii și în adolescență auzi – Poartă și tu fuste, doar nu ești băiat (vă sună cunoscut?).
Percepții, alegeri și libertate
Aveam în plan să scriu un articol despre furie și câteva exerciții care ar putea să ne ajute să o cunoaștem mai bine, dar pe măsură ce scriam pare că am ajuns la alt subiect (introducerea aceasta este scrisă după cele de mai jos). Am observat în ultima vreme că există câte o săptămână, când pare că aproape toți clienții aduc o temă comună în psihoterapie sau eu tind să văd aspecte comune între ei – depinde de perspectivă :). În orice caz, acum mi-au venit în minte trei dintre acestea, pe care vreau să le împărtășesc aici. Cu siguranță ați dat nas în nas cu ele la un moment dat și v-au încurcat sau descurcat. Așa este natura lor, duală.
Dacă furia ta ar vorbi, ce ți-ar povesti?
În lumea mea de psihoterapeut, cred că nu există zi să nu aud ceva despre furie. Aud că este nepotrivită, aud că face numai prostii, aud că nu are niciun strop de compasiune față de ceilalți sau față de sine și cel mai des aud că trebuie să dispară. În același timp, aud că nu se lasă cu una cu două și pare destul de încăpățânată. Mai mult, pe cât o ignori, pe atât vine cu forțe proaspete. Poate de asta mă și atrage această emoție, care ce să zic, mi se arată ca o victimă neînțeleasă.
Desigur, destul de des mi se adresează întrebarea: cum să scap de ea? Răspunsul meu, din păcate, nu bucură pe nimeni când spun că primul pas ar fi să renunți la ideea de a scăpa, căci este imposibil, iar al doilea pas este să te împrietenești cu ea, să stabilești o relație. Pfoa, este al naibii de greu și de neconceput – adică după atâta timp cât am hulit-o, acum brusc să o transform în prietena mea cea mai bună?!
Continue reading → Dacă furia ta ar vorbi, ce ți-ar povesti?
