Cu gândul la evaluări

Începând cu luna decembrie, până prin luna ianuarie se instalează o forfotă prin mediul înconjurător. Încep evaluările personale și setarea obiectivelor pentru anul următor! Sună destul de business ce am scris. La drept vorbind, majoritatea companiilor încep sesiunile de evaluare a performanței. Dar nu despre asta vreau să scriu acum. Revenind, anul acesta am observat că forfota s-a diferențiat în două curente. Primul curent este efervescent în a evalua cum s-au descurcat pe parcursul anului 2017 și își setează cu entuziasm obiectivele pentru anul 2018. Al doilea curent intră în opoziție cu primul: Este o prostie/ Nu are sens/ Este demodat/ Ce rost are, oricum nu mă țin de ele/ Nu este important!Aceste curente m-au pus nițel pe gânduri:

• Există dezvoltare fără evaluare? Cum putem aspira la dezvoltare dacă nu știm pe unde ne aflăm. O creștere personală presupune să plecăm de la un nivel T1 și să ajungem la un altul T2. Dar dacă nu știu nimic despre T1, atunci cum îmi pot da seama că am ajuns la T2?
• Evaluare este cuvântul potrivit? Mie nu-mi place acest cuvânt. Poate din cauza școlii și multiplele evaluări prin care am trecut. Pe de altă parte, evaluare presupune în capul meu și o polarizare – a fost bine/ a fost rău. Mă duce cu gândul la o etichetă pe care ne-am pus-o pentru anul anterior, o judecată de valoare. Nu știu cu ce alt cuvânt ar putea fi înlocuit. Dar, definiția pe care eu o văd pentru a susține dezvoltarea este ceva de genul: moment în care ne uităm la propria persoană, la ceea ce am devenit în urma unor experiențe cu empatie și acceptare pozitivă necondiționată. Ca și cum ne-am uita în oglindă fără a judeca ceea ce vedem, ci doar să luăm aminte.
• Evaluarea are loc o singură dată pe an? Dacă ar fi așa, conform definiției de mai sus, ar însemna că suntem deconectați de propria persoană. Mai mult, ar însemna că nu învățăm nimic din experiențele noastre. Cum putem învăța ceva dintr-o experiență, dacă nu o/ ne evaluăm în ea? Probabil că sfârșitul anului are o însemnătate oficială și ne oferă un prilej pentru această evaluare. Aud des nemulțumiri legate de lipsa timpului cu Sine, a timpului de reflectare sau chiar a timpului de a-ți auzi propriile gânduri. Poate că la sfârșit de an mulți dintre noi găsesc un pic mai mult timp.
• Sunt necesare obiectivele? Aici e tare subiectivă problema. Pare că ține de stilul fiecăruia. Am văzut și cunoscut persoane care funcționează foarte bine folosind obiective. Le motivează, le energizează, le trezește voința. Pe de altă parte cunosc persoane la care se regăsesc efectele contrare: le demotivează și le frustrează.
• Poate exista dezvoltare fără obiective? Dacă mergem pe teoria că omul are în el o forță constantă care îl împinge la dezvoltare, răspunsul este Da. Chiar dacă nu ne propunem putem să ne dezvoltăm natural. În ce direcție nu putem prezice. Ne putem surprinde. Dar, dacă pentru noi este importantă direcția dezvoltării, atunci cred că este destul de clar că deja presupune că avem un obiectiv.

Chiar acum mi-am dat seama de un alt aspect, când mă bucuram că termin articolul. Auto-evaluarea si setarea obiectivelor are loc și în procesul psihoterapeutic. Venim cu o evaluare despre propria persoană, ne setăm niște obiective despre unde am vrea să ajungem și lucrăm cu psihoterapeutul în acea direcție. Ceea ce se întâmplă diferit în psihoterapie este că auto-evaluarea este dinamică și se tot schimbă, la fel ca și obiectivele. Schimbarea este organică și ține tocmai de forța interioară care ne împinge spre dezvoltare.

În concluzie, cine are dreptate? Indiferent pentru ce variantă optăm, important este să atingem rezultatul dorit. Eu vă aștept indiferent de anotimp ;), dacă simțiți nevoia unui timp special de auto-reflectare și promit că nu voi judeca dacă v-ați setat sau nu obiectivele pe acest an. 🙂

sursă foto: http://jacquelinehudon.blogspot.ro/2010/02/self-esteem-self-image-another-option.html