Ascultarea empatică – între simplu și complicat

În ultimele două săptămâni am tot lucrat și pregătit ziua de astăzi – Ziua Mondială a Ascultării Empatice – întâlniri, postere, flyere și trebuia să scriu un articol (acest articol) despre ce înseamnă pentru mine ascultarea empatică. Se pare că am tot amânat, dacă de abia azi, chiar în ziua Z îl scriu. De unde atâta amânare, mă întreb acum.

Ascultarea empatică este un concept relativ simplu. Cred că în prezent copiii învață despre ascultare  și în ciclul primar sau cel puțin aud despre acest concept în cadrul atelierelor de dezvoltare personală. Este drept, suntem ceva mai familiarizați cu noțiunea de ascultare activă, dar până la urmă ce mare lucru ascultarea empatică = taci și înțelegi emoțiile celorlalți. Așa și eu, ce să scriu despre asta, despre un concept atât de familiar, care este la îndemâna oricui? Apoi m-am gândit să scriu despre cum îmi dau seama eu că sunt ascultată empatic. Și, aici uimirea căci se pare că de multișor nu am mai avut o experiență de acest tip.

Astfel, vă invit la următoarea reflectare: Vă mai amintiți un moment când:

• Povesteați unei persoane o experiență din viața voastră fără a simți grabă, ci din contră, că este loc și timp pentru ea?
• Ai uitat când a trecut timpul, ca și când timpul a stat sau poate s-a dilatat în poveste?
• Ai stat în tăcere cu o altă persoană, fără să o umpleți pentru că era ciudat?
• Ai simțit că poți spune orice, oricum fără să îți fie teamă de ceea ce va crede celălalt?
• Nu ai fost întrerupt din poveste cu fraze de tipul Exact la fel mi s-a întâmplat și mie…să-ți povestesc pentru a trece brusc tu în rolul de ascultător și rămâî oarecum cu ochii în soare sau cu povestea în soare?
• După ce ai terminat conversația, ai fost un pic uimit de câte aspecte ai dezvăluit despre tine, deși nu ți-ai propus ințial acest lucru?

Eu tind să cred, că deși pare simplu, defapt foarte rar avem o astfel de experiență. Scuze există – nu este timp, nu este chef, avem alte probleme pe cap decât să ascultăm empatic pe cineva. Citisem undeva că ascultarea este o artă pierdută. Am tot rămas săptămânile acestea cu această propoziție în minte. În psihoterapie, aud des: nu am cui să povestesc sau nu mă înțelege nimeni, am încercat să mă exprim dar nimeni pare că nu aude. Cumva se pare că am ajuns să plătim pentru o experiență de ascultare empatică. A adus în mine tristețe. Ce fel de relații avem, dacă nu oferim și primim experiența de mai sus.

Cred că tocmai despre asta este vorba astăzi, despre conectarea cu celălalt. Haideți să ne bucurăm, să celebrăm ascultarea empatică. Cum? Ascultând empatic pe cineva – partenerul nostru, copilul nostru, un prieten, un cunoscut, un părinte.

Eu vă aștept, alături de colegii mei din cadrul Asociației de Psihoterapie Centrată pe Persoană, astăzi, de la ora 18.00 într-un loc cald, să îmi povestiți despre voi, despre cum sunteți voi în lume. Sesiunile durează 20 minute/ persoană și sunt cadoul nostru pentru voi. Vom fi mulți ascultători, deci sigur veți avea parte de această experiență. Toate detaliile le găsiți aici, iar evenimentul FB este aici. Nu este nevoie de înscriere. Ne vedem acolo :)!