Ascultarea empatică – între simplu și complicat

În ultimele două săptămâni am tot lucrat și pregătit ziua de astăzi – Ziua Mondială a Ascultării Empatice – întâlniri, postere, flyere și trebuia să scriu un articol (acest articol) despre ce înseamnă pentru mine ascultarea empatică. Se pare că am tot amânat, dacă de abia azi, chiar în ziua Z îl scriu. De unde atâta amânare, mă întreb acum.poster-ziua-ascultarii-copy

Ascultarea empatică este un concept relativ simplu. Cred că în prezent copiii învață despre ascultare  și în ciclul primar sau cel puțin aud despre acest concept în cadrul atelierelor de dezvoltare personală. Este drept, suntem ceva mai familiarizați cu noțiunea de ascultare activă, dar până la urmă ce mare lucru ascultarea empatică = taci și înțelegi emoțiile celorlalți. Așa și eu, ce să scriu despre asta, despre un concept atât de familiar, care este la îndemâna oricui? Apoi m-am gândit să scriu despre cum îmi dau seama eu că sunt ascultată empatic. Și, aici uimirea căci se pare că de multișor nu am mai avut o experiență de acest tip.

Continue reading → Ascultarea empatică – între simplu și complicat

Moș Ene: Tips &Tricks (de-ale mele)

Illustration art sleep no sleep insomnia sheep Se întâmplă ca atunci când suntem foarte entuziasmați, când avem multe lucruri de făcut, când ne macină ceva, când suntem stresați sau pur și simplu când nu avem o soluție pentru o problemă cu care ne confruntăm, Moș Ene să se joace cu noi și să nu își facă simțită prezența. Cu toate că oboseala o resimțim, un somn bun ar fi de folos și chiar ne dorim să adormim. Și încercăm, ținem ochii (strânși) închiși, ne foim – poate, poate poziția este de vină și totuși nimic nu se întâmplă. Agitați suntem în continuare. Cu cât încercăm mai mult cu atât pare că se duce somnul și ne agităm și mai tare, ne enervăm și intrăm într-un cerc vicios în care relaxarea și visul acela frumos la care speram întârzie din ce în ce mai mult să apară.

Mi se întâmplă și mie, ți se întâmplă și ție, până la urmă cu toții trecem și prin astfel de nopți, mai mult sau mai puțin albe. Ce este de făcut? În primul rând există un soi de regulă – când ești agitat și vezi că nu poți adormi, nu mai încerca – oricum duce la frustrare și la acel cerc vicios despre care scriam mai sus.

Continue reading → Moș Ene: Tips &Tricks (de-ale mele)

Iubește-te în cinci limbaje

La un moment dat, acum ceva anișori am citit o carte despre iubire, care a rămas cu mine de-a lungul vremii: Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Gary Chapman & Ross Campbell. Aș putea spune că este o carte ușoară, pe alocuri chiar comercială, cred că a și devenit un bestseller. Cu toate acestea, din când în când, prin ateliere, prin grupuri sau în ședințele de psihoterapie mă trezesc punând următoarea întrebare: Tu cum îți dai seama că celălalt te iubește? Răspunsurile pe care le primesc sunt variate: pentru că mi-a spus, pentru că mă îmbrățișează, pentru că mă ajută când am nevoie…și în același timp este remarcabil cât de ușor este să le identifici într-unul dintre cele cinci limbaje: mângâierile fizice, cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile și serviciile.

În dimineața asta, spontan, o nouă întrebare s-a ivit în mine: Cum ne iubim pe noi? În general, cartea face referire la un celălalt, fie el copil sau partener de cuplu. Legat de propria persoană ne îndeamnă să ne identificăm limbajele noastre preferate în a iubi, dar tot pe celălalt. Cum rămâne cu propria noastră persoană? Oare nu este important și modul în care noi ne iubim pe sine? sau Oare putem să folosim aceste limbaje în relația cu noi? Daaa, îmi place provocarea asta :)). Vom pleca de la ipoteza că noi ne iubim și pe noi, cel puțin într-o mică măsură, măcar din când în când.

Continue reading → Iubește-te în cinci limbaje

1 2 3