La un moment dat, acum ceva anișori am citit o carte despre iubire, care a rămas cu mine de-a lungul vremii: Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Gary Chapman & Ross Campbell. Aș putea spune că este o carte ușoară, pe alocuri chiar comercială, cred că a și devenit un bestseller. Cu toate acestea, din când în când, prin ateliere, prin grupuri sau în ședințele de psihoterapie mă trezesc punând următoarea întrebare: Tu cum îți dai seama că celălalt te iubește? Răspunsurile pe care le primesc sunt variate: pentru că mi-a spus, pentru că mă îmbrățișează, pentru că mă ajută când am nevoie…și în același timp este remarcabil cât de ușor este să le identifici într-unul dintre cele cinci limbaje: mângâierile fizice, cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile și serviciile.
În dimineața asta, spontan, o nouă întrebare s-a ivit în mine: Cum ne iubim pe noi? În general, cartea face referire la un celălalt, fie el copil sau partener de cuplu. Legat de propria persoană ne îndeamnă să ne identificăm limbajele noastre preferate în a iubi, dar tot pe celălalt. Cum rămâne cu propria noastră persoană? Oare nu este important și modul în care noi ne iubim pe sine? sau Oare putem să folosim aceste limbaje în relația cu noi? Daaa, îmi place provocarea asta :)). Vom pleca de la ipoteza că noi ne iubim și pe noi, cel puțin într-o mică măsură, măcar din când în când.
Prin urmare, haideți să întoarcem întrebarea și vă invit la o mică explorare personală: Voi ce limbaj de auto-iubire preferați? Gândiți-vă la o medie și alegeți acel limbaj pe care îl folosiți în majoritatea timpului în relație cu voi.
- Limbajul 1: Mângâierile – uneori simțim nevoia să ne dăm o îmbrățișare sau un pupic și o facem în plan mental sau cerem direct celor din jur.
- Limbajul 2: Cuvintele de încurajare – atunci când ne spunem că vom reuși, că suntem capabili, că suntem mulțumiți de noi, că merităm, că suntem valoroși, că vom trece peste provocări…auto-empatie.
- Limbajul 3: Timpul acordat – tindem să ne acordăm timp pentru noi, să investim în noi la toate nivelele: corporal (masaje, tratamente, exerciții fizice), mental (citim cărți de interes pentru noi, mergem la cursuri, spectacole..), emoțional (ne oferim timp să ne explorăm nevoile, ne oferim timp să simțim, să stăm cu stările noastre așa cum sunt ele).
- Limbajul 4: Darurile – aici nu cred că are sens să detaliem :), avem tendința să ne mai facem câte un cadou 🙂 sau să păstrăm câte o amintire, să o luăm cu noi. Foarte important: pentru a intra în categoria de limbaj al iubirii, darurile respective NU trebuie să aibe legătură cu o ocazie specială (zi de naștere, recompensă pentru vreun proiect reușit sau din nevoia de a ne simți mai bine ne cumpărăm ciocolată…).
- Limbajul 5: Serviciile – Aici este un pic mai greu de reformulat, dar ar suna cam așa: avem tendința de a cere ajutorul atunci când observăm că nu ne descurcăm și nu așteptăm până în ultima clipă, încercăm să ne facilităm dezvoltarea (personală/ profesională) fără să ne auto-sabotăm sau urmărim și ne înlesnim atingerea stării de well-being (bine).
Revenim la întrebare: Ce limbaj de auto-iubire preferi?
Dacă vreți să explorați mai departe:
Ce limbaj al iubirii am simțit predominant din partea părinților mei? Ce diferențe/ asemănări există între răspunsurile la cele două întrebări (între cea inițială și cea de aici).
Ce limbaj al iubirii folosesc în relațiile cu ceilalți? Ce diferențe/ asemănări există între răspunsurile la cele două întrebări (între cea inițială și cea de aici).
Desigur, concluziile sunt aceleași ca în cazul modului în care ne exprimăm iubirea față de ceilalți. Nici un limbaj nu este superior altuia, ele sunt doar diferite. Pentru dezvoltarea noastră important este să ne bucurăm de noi și să ne transmitem că ne și iubim din când în când, nu doar să cerem și să punem presiune pe noi.
Vă lansez o nouă provocare de vacanță: ce-ar fi să încercăm și să exersăm auto-iubirea și prin celelalte patru tipuri de limbaje, pe care le folosim mai rar. Să vedem cum se simte :).
Leave a comment