Se întâmplă oricui (chiar și celor mai hotărâți dintre noi) să nu știm încotro să o luăm. Pentru unii a devenit o obișnuință, pentru alții este o excepție îngrijorătoare: nu știu ce vreau de la
mine, de la viața mea. Începutul de an este una dintre cele mai frustrante perioade, mai ales când îți vezi cunoscuții că își fac planuri – anul acesta îmi propun să ajung până la lună și înapoi. tu ce planuri ai? Și acesta este momentul când te enervezi și zâmbești sec gândindu-te la norul de confuzie în care stai și lipsa oricărui sens. Enervarea crește la rang de frustrare și furie, pe măsură ce apropiații încearcă să te ajute (deși nu ai cerut ajutor) și îți propun direcții sau te bat ușor cu palma pe umăr spunându-ți: nu te îngrijora, sigur vei găsi tu ceva. Sau apare (auto)dezamăgirea atunci când observi șocul din ochii lor: tu întotdeauna știai ce vrei.
Empatia nu este…
Anul trecut, în luna noiembrie, am sărbătorit Ziua Mondială a Empatiei sub forma unui proiect, în care am avut ocazia să mă întâlnesc în fiecare miercuri cu diferite persoane care își doresc dezvoltarea acestei capacități – mai multe detalii găsiți AICI. Am promis atunci că voi scrie observațiile mele cu privire la această experiență și iată-le, a venit și rândul lor.
Mă voi opri la aspectul comun care a apărut în toate întâlnirile, și anume caracterul enigmatic, uneori chiar magic al empatiei. Recunosc, o contradicție s-a ivit în mine între popularitatea acestui termen și imaginea lui în piață – adică pe de o parte toată lumea răsună de importanța și necesitatea primordială a empatiei, ajungând la rang de trebuie, chiar și în multinaționale, la nivel de management. Pe de altă parte, sensurile ei sunt cel puțin confuze, având fie legături mistice de tipul devinației lumii celuilalt, fie este o altă denumire pentru ascultarea activă.
Doliul, o călătorie
Doliul este o călătorie atât la nivel interior, cât și social. Aceasta călătorie este transformatoare, te transformi tu, se transformă convingerile tale și nu în ultimul rând se transformă relațiile pe care le-ai avut până atunci. Scopul ei este pe de o parte să spui adio de la persoana mult iubită, de la relația pe care ați împărtășit-o, iar pe de altă parte să găsești o modalitate de a păstra un contact cu acea parte din tine care a reprezentat-o ea.
De multe ori ne opunem transformării pentru că o asociem cu uitarea – ne simțim vinovați dacă râdem, dacă nu ne doare pentru un minut, deși toată ființa noastră vrea/ trebuie să supraviețuiască acestei experiențe. A supraviețui nu înseamnă a uita, ci mai degrabă a da sens, a crește la nivel personal, a încastra și mai mult în ființa ta ceea ce a însemnat ea/el pentru tine.
Miercuri = ziua empatiei
Eu și empatia am dat prima dată nas în nas prin liceu și apoi am rămas buni prieteni până în prezent. Ne-am cunoscut prin intermediul unui curs de inteligență emoțională pe care l-am aprofundat la vremea respectivă și l-am ținut la elevii de liceu. Apoi prietenia noastră a continuat pe parcursul facultății, când l-am descoperit pe Carl Rogers și rolul important pe care-l atribuia empatiei în relația terapeutică și în orice relație care urmărește creșterea personală. Lucrarea de licență a fost guvernată tot de ea, de o formă mai puțin studiată a ei, și anume empatia ecologică – ceva cu spațiile și emoțiile și ecologia și teoria setting-ului comportamental. A urmat formarea în psihoterapia centrată pe persoană, unde ghici ciupercă într-un picior ce are ea la baza interacțiunii cu clientul? Ai ghicit – empatia. Și tot așa, am mers împreună și am intrat în mulți papuci diferiți de-ai mei (vezi definiții si aici), prin grupuri de dezvoltare sau training-uri pentru diferite companii.
