Anul trecut, în luna noiembrie, am sărbătorit Ziua Mondială a Empatiei sub forma unui proiect, în care am avut ocazia să mă întâlnesc în fiecare miercuri cu diferite persoane care își doresc dezvoltarea acestei capacități – mai multe detalii găsiți AICI. Am promis atunci că voi scrie observațiile mele cu privire la această experiență și iată-le, a venit și rândul lor.
Mă voi opri la aspectul comun care a apărut în toate întâlnirile, și anume caracterul enigmatic, uneori chiar magic al empatiei. Recunosc, o contradicție s-a ivit în mine între popularitatea acestui termen și imaginea lui în piață – adică pe de o parte toată lumea răsună de importanța și necesitatea primordială a empatiei, ajungând la rang de trebuie, chiar și în multinaționale, la nivel de management. Pe de altă parte, sensurile ei sunt cel puțin confuze, având fie legături mistice de tipul devinației lumii celuilalt, fie este o altă denumire pentru ascultarea activă.
