Aho aho, copii și frați/ Stați puțin și cugetați

Ultima zi din an, ultimul articol și un exercițiu. Mie nu-mi plac rezoluțiile de Anul Nou, deși îmi plac la nebunie planurile (aș planifica în continuu, noroc că mă abțin), iar ele sunt la modă anual începând cu ultima săptămână din fiecare an. Cred că am mai și scris despre asta: fie le consider frustrante, fie uit de ele, fie pun presiune prea mare. Pe de altă parte, anul acesta în ultima săptămână de lucru la cabinet (undeva înainte de Crăciun) simțeam nevoia de o încheiere cu semnificație, de o punctare a finalizării acestui an. În nici un caz nu vroiam să-mi întreb clienții despre ce rezoluții au pentru anul următor, dar vroiam să atingem într-un mod personal și pozitiv trecerea dintre ani.

Astfel,a apărut EXERCIȚIUL (a se citi cu mândrie), format din două etape:

  • Etapa Borcanul: Gândește-te la trei aspecte legate de sine, pe care ai dori să le lași în 2016 și să nu treci pragul cu ele în 2017. Scrie fiecare aspect pe un bilețel și aruncă-l în borcanul meu. Ele vor rămâne aici.
  • Etapa Mărgelelor: Gândește-te la trei aspecte pe care ai vrea să le iei cu tine în 2017 și desenează pe câte o mărgea un simbol pe care să-l reprezinte. Pot fi aspecte pe care deja le ai dezvoltate în tine, pot fi aspecte din relația psihoterapeutică, pot fi aspecte ceva mai noi pe care vrei să le dezvolți. Desigur, mărgelele au părăsit incinta cabinetului meu și se pregătesc să activeze în 2017 :).

Continue reading → Aho aho, copii și frați/ Stați puțin și cugetați

Vai, văleu, aoleu

Imagini pentru groanAstăzi vreau să scriu despre văitat, dar aș vrea să scriu științific de s-ar putea. Desigur, nu va ieși sub această formă căci parcă nu sunt în dispoziția necesară. Mă amuză un pic să scriu acest articol, deoarece îmi vin în minte tot felul de imagini cu copii  care se vaită (probabil din cauza alor mei) sau bocitoare (în capul meu femei cu batic, fără vârstă). Apoi, nu pot să nu mă raportez la mine un pic și relația mea cu văitatul, care merge și nu merge. Eu defel nu mă vait, dar sunt momente în care simt așa o nevoie imensă să o fac, să mă dau de ceasul morții de câteva ori, să nu mă mai gândesc la soluții pentru probleme, ci doar să mă vait de ele. Și în momentele acelea, când mă vait – mă relaxez, iar la sfârșit am un pic senzația de zbor ușor. Pe de altă parte, lumea din jurul meu nu e obișnuită cu mine în modul de văitare și parcă nu știu cum să mai facă să-mi treacă starea. Vin cu idei, mă îmbărbătează, mă încurajează că nu-i așa grav, schimbă subiectul… Iar eu, ce să zic, îmi vine să țip de iritare, să-i scutur nițel și să le spun: Normal că nu e grav, normal că voi găsi soluții, doar vreau și eu un moment de văitare clasică.

Continue reading → Vai, văleu, aoleu

Cadou cu suflet: Sesiuni despre feminitate

Luna martie este deja tradițional considerată luna începuturilor și luna femeilor. Dincolo de venirea primăverii și trezirea naturii, am descoperit că în calendarul geto-dac, martie era considerată prima lună din an. Mărțișorul este un vânt, iar firul alb și roșu are rolul de a aduce noroc și de a alunga spiritele nefaste. Sau, poate este fir tors de Baba Dochia. Martie este luna renașterii, a unui nou timp ce va veni. În același timp este și luna femeilor, pe de o parte datorită sărbătorilor oficiale (1 Martie/ 8 Martie), pe de altă parte, la nivel simbolic are legătură cu fecunditatea.

fem

Astfel, m-am gândit să începem luna martie și să ne serbăm ca și femei într-un mod inedit și mai personal. Sunt sigură că veți primi flori, poate chiar și cadouri, dar ce-ar fi să aveți oportunitatea să vă acordați un timp de auto-apreciere, de a intra în contact cu esența feminității proprii și să vă bucurați de voi, de feminitatea voastră. Sunt sigură că efectele primăvăratice ale feminității le veți descoperi ca fiind un ingredient al stării voastre de well-being.

Dragele mele, cadoul meu pentru voi este o sesiune individuală despre feminitate. Durează o oră și tu decizi când vrei să intri în contact cu feminitatea ta și să te redescoperi. Programează-te oricând în perioada: 8-11 martie 2016 și te aștept cu miresme de primăvară în cabinet. 

Ce ai de făcut:

  1. Like paginii de FB!
  2. Distribuie public pe pagina ta de FB posterul Cadou cu suflet.
  3. Înscrie-te: 0744831508, contact@ioanaagachi.ro, menționând ziua și ora când ai putea să participi.

Eu încotro?

Se întâmplă oricui (chiar și celor mai hotărâți dintre noi) să nu știm încotro să o luăm. Pentru unii a devenit o obișnuință, pentru alții este o excepție îngrijorătoare: nu știu ce vreau de la
mine, de la viața mea
. Începutul de an este una dintre cele mai frustrante perioade, mai ales când îți vezi cunoscuții că își fac planuri – anul acesta îmi propun să ajung până la lună și înapoi. tu ce planuri ai? Și acesta este momentul când te enervezi și zâmbești sec gândindu-te la norul de confuzie în care stai și lipsa oricărui sens. Enervarea crește la rang de frustrare și furie, pe măsură ce apropiații încearcă să te ajute (deși nu ai cerut ajutor) și îți propun direcții sau te bat ușor cu palma pe umăr spunându-ți: nu te îngrijora, sigur vei găsi tu ceva. Sau apare (auto)dezamăgirea atunci când observi șocul din ochii lor: tu întotdeauna știai ce vrei.

Continue reading → Eu încotro?

1 2 3 4 5