S-au scris multe articole pe această temă și cu siguranță acesta pe care începi să-l citești acum nu va fi ultimul. Am mai observat că toate spun cam același lucru. Cam greu să tot găsești alte și alte motive, deși la drept vorbind există o unicitate fină în cadrul fiecărui client și al motivației sale de a începe un astfel de proces. Scopul pentru care am scrie un astfel de articol este unul motivațional de informare. Cu alte cuvinte, să depășim niște paradigme mai vechi – nebunii merg la psihoterapeut sau ești nebun dacă… și acela de a apropia publicul larg de acest serviciu, poate chiar de a-l impulsiona să încerce. Așa cum văd eu, cel puțin acum, în prezent, un astfel de articol face parte din cartea de vizită a oricărui psihoterapeut, deoarece acesta transmite cumva relația pe care o are cu psihoterapia, credințele sale, modul său de abordare. Se pare că a durat ceva ani să o scriu pe a mea ;).
La mine decizia de a intra într-un proces psihoterapeutic a fost simplă și naturală. Vroiam să mă formez în psihoterapie, să fiu psihoterapeut, prin urmare una din primele cerințe obligatorii era să încep un astfel de demers. Practic nu ardea nimic în interiorul meu, nici o traumă nu țipa caută un psihoterapeut, nici o depresie nu bătea la ușă, nimic grav sub soare. Cu toate acestea este greu să descriu amplitudinea schimbărilor interioare la începutul versus sfârșitul psihoterapiei (dacă există vreodată vreun sfârșit). Astfel, tot natural, eu percep psihoterapia ca pe un proces de ecologizare interioară necesar periodic pentru echilibrul sistemelor și dezvoltare emoțională în general. Este un soi de grijă și atenție pe care o ai față de lumea ta interioară, o vacanță binemeritată în care te descarci și te încarci pentru următoarea etapă din viața ta.
Pe de altă parte, din ce observ, percepția generală este aceea că la psihoterapeut mergi când ai probleme emoționale. Dar când știi că este momentul acela? Mulți clienți îmi spun că sunt luni de zile de când cochetează cu ideea de a începe un proces psihoterapeutic, ceea ce mă duce cu gândul că nu este chiar simplu de luat această decizie. O bună parte din viața noastră presupune a face față provocărilor emoționale, presiunilor și tensiunilor interioare și exterioare, conflicte, separări, doliu… Aș zice că suntem construiți să gestionăm toate acestea, deci în noi stau toate resursele necesare. Și atunci când apelez la un psihoterapeut? Când este cu adevărat nevoie de el?
- Atunci când simți că nu mai faci față singur, că situația este în afara controlului tău;
- Atunci când îți este din ce în ce mai greu să te adaptezi mediului și să faci față cerințelor lui;
- Atunci când nu îți mai amintești când ai zâmbit ultima dată sau te-ai bucurat;
- Atunci când te simți prins în interiorul tău și nu mai vezi ieșirile;
- Atunci când te simți invadat de stări emoționale pe care nu reușești să le gestionezi;
- Atunci când resursele tale sunt blocate și nu te mai poți folosi de ele;
Câteodată persoanele vin la psihoterapeut pentru a fi ascultate și înțelese de cineva, altădată pentru a avea cui împărtăși o parte din interiorul lor, alții vin din curiozitate sau pentru că prietenii lor merg și vor să încerce. Un lucru este sigur, indiferent de gravitatea motivului, psihoterapeutul nu este acolo să te judece, ci să te însoțească în călătoria ta interioară, oriunde ar duce ea.
Leave a comment